Durere?

Stateam precum un copil, imbratisata cu mine si ma intrebam.."asta e durere?" suferinta, sufocare, etc. Sau e tristetea tipica pe care ti-o provoaca orice despartire?? As fi vrut sa fie aici..chiar si in calitate de amic. Sa-mi zica el "O sa fie bine.."...sincer? m-am cam saturat sa-mi zic singura si sa caut o definitie a ceea ce simt in momentele astea...

Ma strang singura doar doar sa dispara senzatia asta, respir greu si inspir adanc dar parca aerul nu este destul. Imi e frica de suferinta..mai mult decat de orice. Da, da...tocmai mie...care se presupune ca sunt puternica si neinfricata...nu obisnuiam sa ma tem, imi spuneam tot timpul: "Eh, doar nu e sfarsitul lumii..nimeni n-a murit din asta" ...si, intradevar! nu e sfarsitul lumii, dar o parte din tine parca chiar se duce...te pierzi asa. Te trezesti dimineata si deodata te simti pierduta..in mijlocul lui nicaieri si parca nimeni nu poate face ceva sa te ajute, nici macar el (pentru ca in cazul meu se aplica vb aia "nici cu nu e bine, nici fara")...si atunci? ce ramane de facut? Te obisnuiesti pe parcurs..clar!!! Dar pana se petrece tot parcursul ala? ce te faci? Exista vreo pastila oare? care sa-ti stearga toate amintirile..cel putin alea placute..k alea neplacute imi dau impresia ca ma fac mai puternica, ma motiveaza cumva!! imi spun acel "Vezi? nu te merita" si atunci o parte din mine isi face incredere sa mearga mai departe, chiar si asa singura si lovita.

Si totusi..unii oameni renunta la suferinta si opteaza pentru impacare, dar, ma gandesc eu, ce rol mai are impacare cand sunt atatea dezamagiri si resentimente la mijloc? Sunt eu prea perfectionista si rigida de nu pot sa o iau de la capat ca si cum ar fi prima oara sau sunt ei prea indragostiti si au puterea sa stearga trecut asa pur si simplu doar de dragul iubirii?

Dragostea asta mi se pare a fi cel mai complex si complicat sentiment EVER!!! Ori..sunt eu prea grea de cap. Ceva se intampla..clar!! Sunt atatea intrebari care mi se rotesc prin cap on and on si raspunsurile sunt cu atat mai complicate cu cat le stiu dar nu le pot aplica pe persoana mea pentru ca mi se pare mie ca nu mi se potrivesc. Parca nu "rimeaza" cu personalitatea mea..cel putin nu cu asta de azi...o sa mai incerc si maine poate poate ajung la o intelegere cu mine. Si asa cum ma trezesc dimineata si-mi propun sa fie bine, vine seara asta nenorocita care nu-mi da pace! E ceva dubios la intunericul asta, te framanta fara rezultat..si oricat as iubi eu intunericul in momente ca astea imi doresc sincer sa nu se mai faca seara. De-as putea sa adorm inainte sa se intunece si sa ma trezesc tot pe lumina, viata mea ar fi altfel.
In mod sigur situatia asta este mult peste puterea mea de intelegere, presimt ca o sa traiesc in umbra pana cand o sa se scurga pana si ultima picatura de sentiment din clepsidra...si atunci fiind in plina claritate si realism o sa vad cum sta treaba asta de fapt...dar tind sa cred ca mai am o vreme de astept si asta ma sperie.
Si totusi....ce urmeaza oare?