miercuri, 21 ianuarie 2009

<>

Dar totusi stau si ma intreb cine e mai jalnic...sau, mai bine spus, cine e jalnic de fapt? I was wondering and wondering what was his point...I didn`t understand, but I do now. Cand lucrurile au inceput sa capete sens am simtit cum vocea mea se stinge incetul cu incetul si cum stomacul are tendita sa aibe reactii inverse. Inchideam ochii in speranta ca e un cosmar si ca el nu ar fi in stare sa ma acuze de asa ceva...si totusi, era al dracu` de real! Parca si vremea imi tinea companie, ploaia aia imi pica pe fata si pe par, dar sa fiu sincera, nici pe-aia n-am mai simtit-o..durerea era prea mare. Devenisem imuna la tot ce se intampla in jurul meu si mergeam pe strada exact ca un personaj patetic dintr-un film dramatic. As fi putut sa patesc orice, nu-mi mai pasa, nimic nu-mi parea a fi mai dureros decat cuvintele lui. Preferam un pumn in fata sau un picior in stomac, cel putin alea ar fi fost efemere....cuvintele lui, nu sunt! S-au intiparit bine exact acolo unde sta chestia aia mica care obisnuia sa bata cand il zaream...si incerc sa uit si sa ma gandesc la altceva dar pana si memoria vrea sa devina dusmanul meu si imi plimba gandurile astea prin cap exact ca pe un trenuletz pe o sina rotunda...incontinuu, fara incetare. Nu gasesc antidotul oricat de mult mi-as dori, totul ma trimite acolo, la dezamagirea aia imensa care astazi m-a facut sa realizez ca niciodata nu poti spune ca cunosti un om, chiar si dupa o perioada lunga de timp.
Si sa astept sa te schimbi TU ar fi ca si cum as astepta 40 de grade pe vremea asta, si anume: trist si dezamagitor. Se spune ca raul trebuie taiat din radacina, dar ce te faci atunci cand radacina evolueaza si devine un mic trunchi? Daca incerci sa-l smulgi, doare...si doare rau, credeti-ma pe cuvant!
Si-mi vine sa urlu si sa te intreb: "CE-AI FACUT CU EL?"...dar nu trece mult timp pana realizez ca EL a fost mereu acolo, doar ca eu nu l-am vazut sau poate nu am vrut sa-l vad. Si-mi reprosez tot mie ca ce proasta am fost, dar nu e vina mea, nici macar a ta...e vina firii umane care nu renunta la speranta pana in ultimul moment. Speranta, da, ea e de vina...ea ne alimenteaza sentimentele si ea ne lasa sa iertam de fiecare data. Parca Dumnezeu priveste un film cu prosti, iar eu ma simt actrita principala. Nu spun ca eu sunt ok, dar cum esti tu...........nu ar trebui sa fie nimeni. Pacat ca esti chiar tu ala care a reusit sa-mi insipire cele mai mizere sentimente. Si cand te gandesti ca a fost o vreme cand obisnuiam sa cred in tine..

Niciun comentariu: